Vocaţie personală şi angajare în lume: textul final al Sinodului

Acum două zile, 28 octombrie a.c., s-a încheiat Sinodul Tinerilor la Vatican. După aproape o luna de zile, timp in care tinerii, persoanele consacrate, preoții, episcopii s-au adunat in jurul Sfântului Părinte pentru a dezbate și trăi unitatea, iată primele ecouri:

,,Tineri primiţi, ascultaţi, însoţiţi de adulţi care să fie martori credibili ai Evangheliei. Tineri care devin protagonişti ai misiunii Bisericii nu în virtutea unei strategii de marketing, a unei încrederi tinereşti în social media, a referinţelor doctrinale rigide dar fără legătură cu realitatea, ci pentru că întâlnesc în viaţa lor mărturii capabile să atingă inima: „Tinerii au nevoie de sfinţi care să formeze alţi sfinţi”. Sinodul Episcopilor despre tineri publică documentul final care va trebui să schimbe pastoraţia tineretului din Biserica catolică dar pornind de la convertirea personală a fiecăruia dintre părinţii sinodali şi dintre auditori, aşa cum a subliniat papa Francisc, care în discursul său final a explicat: „Acum Duhul ne dă documentul pentru ca să lucreze în inima noastră, noi suntem destinatarii documentelor, nu oamenii de afară”.

Documentul cu 167 de paragrafe insistă asupra însoţirii, primirii, discernământului. Propune pe larg imaginea unei Biserici „sinodale”, care să se deschidă mai mult la împărtăşire şi care să-i vadă pe tinerii înşişi că sunt protagonişti ai misiunii evanghelizatoare. Şi propune tuturor Bisericilor să le ofere tinerilor o experienţă de însoţire, o perioadă chiar prelungită de a trăi departe de ambientele obişnuite, dedicându-se slujirii şi rugăciunii.

Textul final clarifică faptul că Biserica este „în ascultarea” tinerilor, care „exprimă dorinţa de a fi ascultaţi, recunoscuţi, însoţiţi” (paragraful 7) şi Sinodul „recunoaşte însă că nu întotdeauna comunitatea eclezială ştie să facă evidentă atitudinea pe care Cel Înviat a avut-o faţă de discipolii din Emaus” şi „prevalează uneori tendinţa de a furniza răspunsuri pre-confecţionate şi reţete pregătite, fără a lăsa să iasă în evidenţă întrebările tinerilor în noutatea lor şi a le percepe provocarea” (paragraful 8).

Sunt multe temele tratate de document, care recunoaşte „diversităţile de contexte şi culturi ale părinţilor sinodali”, de la „diferenţa dintre bărbaţi şi femeie cu darurile lor speciale, sensibilităţile şi experienţele specifice ale lumii” (paragraful 13) la tema „colonizării culturale” (paragraful 14), de la rolul pe care Biserica îl desfăşoară în instituţiile educative, primind „toţi tinerii, independent de alegerile lor religioase, provenienţă culturală şi situaţie personală, familială sau socială” (paragraful 15) la „familia punct de referinţă privilegiat” (paragraful 132), de la importanţa maternităţii şi paternităţii (133) la potenţialităţile şi riscurile ambientului digital (22-24): o temă despre care, de altfel, la paragraful 146 documentul subliniază că Sinodul „doreşte ca în Biserică să se instituie la nivelurile adecvate oficii propriu-zise sau organisme pentru cultura şi evanghelizarea digitală” şi face ipoteza şi a unor „sisteme de certificare a siturilor catolice, pentru a contrasta răspândirea de fake news privitoare la Biserică”.

O secţiune (25-28) este dedicată migranţilor, unde se subliniază, printre altele, că „graţie provenienţei diferite a părinţilor, cu privire la tema migranţilor Sinodul a văzut întâlnirea multor perspective, îndeosebi între ţări de unde pleacă şi ţări unde ajung” şi a „răsunat strigătul de alarmă al acelor Biserici ai căror membrii sunt constrânşi să scape de război şi de persecuţie şi care văd în aceste migraţii forţate o ameninţare pentru însăşi existenţa lor. Tocmai faptul de a include în interiorul său toate aceste perspective diferite pune Biserica în condiţia de a exercita un rol profetic faţă de societate cu privire la tema migraţiilor”.

Documentul Sinodului dedică o secţiune ad hoc „tuturor tipurilor de abuz”, clarificând că „Sinodul reafirmă angajarea fermă pentru adoptarea de măsuri riguroase de prevenire care să împiedice repetarea lor, pornind de la selecţionarea şi de la formarea celor cărora le vor fi încredinţate misiuni de responsabilitate şi educative” (paragraful 129) şi „exprimă recunoştinţă faţă de cei care au curajul de a denunţa răul îndurat: ajută Biserica să conştientizeze ceea ce s-a întâmplat şi necesitatea de a reacţiona cu hotărâre”.

Multe secţiuni tratează diferitele probleme de nedreptate socială: lumea muncii „rămâne un domeniu în care tinerii exprimă creativitatea lor şi capacitatea de a inova” dar „în acelaşi timp experimentează forme de excludere şi marginalizare” (paragraful 40). Diferitele forme de violenţă şi de persecuţii care „interpelează Biserica” (41), de la situaţiile de război la criminalitate, de la „diferitele tipuri de persecuţii, până la moarte”, de la dependenţe la „marginalizarea şi suferinţa socială” (42). Documentul scoate în evidenţă şi aspecte pozitive cum ar fi angajarea şi participarea socială a tinerilor şi pasiunea lor pentru artă, muzică şi sport.

La paragraful 53, documentul final subliniază că „Sinodul este conştient că un număr consistent de tineri, din cele mai diferite motive, nu cer nimic Bisericii deoarece n-o consideră semnificativă pentru existenţa lor. Ba chiar unii cer în mod expres să fie lăsaţi în pace, pentru că simt prezenţa sa ca deranjantă şi chiar supărătoare. Această cerere adesea nu se naşte dintr-un dispreţ necritic şi impulsiv, ci îşi are rădăcinile şi în motive serioase şi respectabile: scandalurile sexuale şi economice; nepregătirea slujitorilor hirotoniţi care nu ştiu să intercepteze în mod adecvat sensibilitatea tinerilor; slaba grijă în pregătirea omiliei şi în prezentarea Cuvântului lui Dumnezeu; rolul pasiv acordat tinerilor în cadrul comunităţii creştine; truda Bisericii de a da cont de propriile poziţii doctrinale şi etice în faţa societăţii contemporane”, se citeşte în textul părinţilor sinodali, care subliniază dorinţa tinerilor de a fi protagonişti şi dorinţa lor ca să fie „o mai mare recunoaştere şi valorizare a femeilor în societate şi în Biserică”.

Textul scoate în evidenţă, între altele, că Ziua Mondială a Tineretului – „născută dintr-o intuiţie profetică a sfântului Ioan Paul al II-lea, care rămâne un punct de referinţă şi pentru tinerii din al treilea mileniu” – precum şi întâlnirile naţionale şi diecezane, „desfăşoară un rol important în viaţa multor tineri pentru că oferă o experienţă vie de credinţă şi de comuniune” (paragraful 16).

Cât priveşte sexualitatea (149-150), „în actualul context cultural – scriu părinţii sinodali – Biserica transmite cu greu frumuseţea viziunii creştine despre corporeitate şi despre sexualitate”. Este nevoie de „o căutare de modalităţi mai adecvate, care să se traducă în mod concret în elaborarea de drumuri formative reînnoite. Trebuie propusă tinerilor o antropologie a afectivităţii şi a sexualităţii capabile şi să dea castităţii valoarea justă, arătându-i cu înţelepciune pedagogică semnificaţia cea mai autentică pentru creşterea persoanei, în toate stările de viaţă. Este vorba de a insista asupra ascultării, însoţirii şi discernământului, pe linia indicată de magisteriul recent. Pentru aceasta trebuie îngrijită formarea de lucrători pastorali care să fie credibili, pornind de la maturizarea propriilor dimensiuni afective şi sexuale”.

Cu privire la tema „diferenţei şi armoniei dintre identitatea masculină şi feminină şi înclinaţiile sexuale”, Sinodul „reafirmă că Dumnezeu iubeşte fiecare persoană şi aşa face Biserica, reînnoind angajarea sa împotriva oricărei discriminări şi violenţe pe bază sexuală. La fel reafirmă relevanţa antropologică determinantă a diferenţei şi reciprocităţii dintre bărbat şi femeie şi consideră reductiv a defini identitatea persoanelor pornind numai de la orientarea lor sexuală”. Cât priveşte mai specific primirea persoanelor homosexuale, „există deja în multe comunităţi creştine drumuri de însoţire în credinţă”. Sinodul „recomandă să se favorizeze aceste parcursuri. Pe aceste drumuri persoanele sunt ajutate să citească propria istorie; să adere cu libertate şi responsabilitate la propria chemare baptismală; să recunoască dorinţa de a aparţine şi a contribui la viaţa comunităţi; să discearnă cele mai bune forme pentru a realiza asta”.

Sinodul aminteşte după aceea (153-154) că „promovarea dreptăţii interpelează şi gestionarea bunurilor Bisericii. Tinerii se simt acasă într-o Biserică în care economia şi finanţele sunt trăite în transparenţă şi în coerenţă. Alegeri curajoase în perspectiva sustenabilităţii, aşa cum este indicat de enciclica Laudato si’, sunt necesare, deoarece lipsa de respectare a mediului generează noi sărăcii, ale cărei prime victime sunt tinerii. Sistemele se schimbă arătând că este posibil şi un mod diferit de a trăi dimensiunea economică şi financiară. Tinerii stimulează Biserica să fie profetică în acest domeniu, prin cuvinte dar mai ales prin alegeri care să arate că o economie prietenă a persoanei şi a mediului este posibilă. Împreună cu ei putem face asta”. Şi cu privire la problemele ecologice, „va fi important să se ofere linii conducătoare pentru concreta punere în practică a lui Laudato si’ în practicile ecleziale”. Numeroase intervenţii „au subliniat importanţa de a oferi tinerilor o formare la angajarea sociopolitică şi resursa pe care o reprezintă în această privinţă doctrina socială a Bisericii. Tinerii angajaţi în politică trebuie susţinuţi şi încurajaţi să lucreze pentru o reală schimbare a structurilor sociale nedreptate”.

Părinţii sinodali au ajuns să propună (161) „tuturor Bisericilor particulare, congregaţiilor călugăreşti, mişcărilor, asociaţiilor şi altor subiecţi ecleziali să ofere tinerilor o experienţă de însoţire în vederea discernământului”. O experienţă, a cărei durată trebuie fixată în funcţie de contexte şi oportunităţi, care „se poate califica drept un timp destinat maturizării vieţii creştine adulte. Ar trebui să se prevadă o dezlipire prelungită de ambientele şi de relaţiile obişnuite şi să fie construită în jurul a cel puţin trei pivoţi indispensabili: o experienţă de viaţă fraternă împărtăşită cu educatori adulţi care să fie esenţială, sobră şi respectuoasă faţă de casa comună; o propunere apostolică puternică şi semnificativă de a trăi împreună; o ofertă de spiritualitate înrădăcinată în rugăciune şi în viaţa sacramentală. În acest mod există toate ingredientele necesare pentru ca Biserica să poată oferi tinerilor care o vor vrea o profundă experienţă de discernământ vocaţional”.

„Noi trebuie să fim sfinţi – se citeşte într-unul dintre paragrafele constitutive (166) – pentru a putea să-i invităm pe tineri să devină sfinţi. Tinerii au cerut cu glas tare o Biserică autentică, luminoasă, transparentă, bucuroasă: numai o Biserică a sfinţilor poate să fie la înălţimea acestor cereri! Mulţi dintre ei au părăsit-op pentru că n-au găsit în ea sfinţenie, ci mediocritate, îngâmfare, dezbinare şi corupţie. Din păcate lumea este mai curând indignată de abuzurile unor persoane din Biserică decât reînsufleţită de sfinţenia membrilor săi: pentru aceasta Biserica în ansamblul său trebuie să facă o schimbare de perspectivă hotărâtă, imediată şi radicală! Tinerii au nevoie de sfinţi care să formeze alţi sfinţi, arătând astfel că sfinţenia este faţa cea mai frumoasă a Bisericii. Există un limbaj pe care toţi bărbaţii şi femeile din orice timp, loc şi cultură îl pot înţelege, pentru că este imediat şi luminos: este limbajul sfinţeniei”.

Documentul, a precizat în cursul unui briefing de seara prefectul dicasterului vatican al comunicării Paolo Ruffini, este adresat, aşa cum a spus papa, chiar părinţilor sinodali şi papei, iar Francisc încă n-a decis, din acest motiv, dacă intră sau nu în magisteriul Bisericii.

Cele 167 paragrafe au depăşit toate cvorumul care a oscilat între cele 166 şi 168 de voturi. Cu 65 non placet şi 178 placet, cel mai controversat paragraf este 150, care afirmă că „există deja în multe comunităţi creştine drumuri de însoţire în credinţă a persoanelor homosexuale: Sinodul recomandă să se favorizeze aceste parcursuri”, parcursuri care ajută pe „fiecare tânăr, niciunul exclus, să integreze tot mai mult dimensiunea sexuală a propriei personalităţi, crescând în calitatea relaţiilor şi mergând spre dăruirea de sine”. Al doilea paragraf mai controversat, cu 51 non placet şi 191 placet, este 121 despre „forma sinodală a Bisericii”.

După aceea, au adunat 43 non placetparagrafele 3, care stabileşte că „Documentul final va fi o hartă pentru a orienta următorii paşi pe care Biserica este chemată să le facă” (43), care înregistrează că „morala sexuală este frecvent motiv de neînţelegere şi de îndepărtare de Biserică, deoarece este percepută ca un spaţiu de judecare şi de condamnare” şi tinerii „exprimă mai deosebito dorinţă explicită de confruntare cu privire la problemele referitoare la diferenţa dintre identitatea între masculin şi feminin, la reciprocitatea între bărbaţi şi femei, la homosexualitate”, şi al doilea paragraf despre sinodalitatea Bisericii, paragraful 122.”

De Iacopo Scaramuzzi – Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 28 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Sursă: www.itrc.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *