August 19, 2019

Planul cultural-recreativ

Planul „cultural recreativ” joacă un rol crucial în ecuația grupului de tineri, deoarece el dă măsura atractivității acelui grup. Deși tinerii de la parohie sunt legați și uniți în mod fundamental de Biserică și de valorile acesteia, relațiile de grup se formează, se întăresc și se păstrează într-o bună măsură odată cu evenimentele de factură cultural-recreativă. Ele induc o stare de bine, o stare pe care fiecare tânăr o caută, aceea de fericire socială, întrucât au ocazia de a lua parte la activități plăcute, fie ele sportive, de divertisment sau culturale, alături de alți tineri. Desigur, atenția trebuie să cadă mereu pe valorile Bisericii, iar prin intermediul acestor activități cultural-recreative, să putem pune în practică, în viața de zi cu zi, învățămintele creștine.

       Există câteva puncte esențiale atunci când vorbim despre planul „cultural-recreativ”, puncte pe care le găsim enunțate în fiecare Plan Pastoral, însă care aici sunt mai dezvoltate.

5.1. Sensibilizarea faţă de valorile autentice ale științei, ale culturii și ale artei;

În acest sens, pot fi propuse următoarele activități: participarea la conferințe, expoziții, sesiuni de comunicări, lansări de carte, vernisaje cu scopul de a înțelege rolul culturii în societate și de a se familiariza cu domeniile în cauză. Desigur, o altă funcție ar fi și aceea de dezvoltare a propriilor pasiuni și talente în ceea ce privește cultura, ba chiar organizarea și încercarea de creare a propriilor opere (fie ele științifice, literare, plastice etc.). Organizarea de dezbateri pe diferite teme de interes public, actuale în societate, poate fi foart utilă pentru a-i conecta pe tineri la problemele și realitățile sociale, pentru a întreprinde un dialog, pentru a schimba idei și pentru a înțelege faptul că există puncte de vedere diferite pe care trebuie să le acceptăm și pe care le putem contracara numai prin apelul la argumente legitime.

! Sugestie pentru grup: se poate organiza o mini-dezbatere de câteva minute pe o temă de interes general, unde trebuie să existe neapărat două părți (una care susține și alta care nu susține ipoteza de lucru – tema este la alegere, desigur. Spre exemplu: „rolul artei în societate – este bună sau rea? Cu ce ne ajută?” sau „ar trebui să existe cenzură? E bună sau rea?” sau „turismul în Delta Dunării ar trebui restricționat?” sau „Legalizarea drogurilor este un lucru bun sau rău?” sau „Ar trebui să desființăm circurile și grădinile zoologice?”)

5.2. Organizarea plăcută și utilă a timpului liber;

După cum spuneam în introducere, deși legătura primordială a tinerilor din același grup parohial este cea cu creștinismul romano-catolic, relațiile de prietenie și spiritul de echipă se dezvoltă cel mai profund în momentele petrecute în timpul liber. De aceea, este foarte important ca relațiile între tineri să continue și în afara sălii de cateheză, iar aceștia să își dorească să își petreacă timpul liber prin intermediul diverselor activități, precum ieșire la picnic, ieșire în oraș sau în parc, organizarea unei seri de boardgames (jocuri de societate).

  • Organizarea de activități cultural-artistice, sportive şi turistice;

Acest punct se referă strict la organizare activităților, nu doar o ieșire în timpul liber. Iar atunci când vorbim de organizare, ne referim la crearea unui spațiu care să genereze efort, competitivitate, care să îi ofere tânărului un scop pentru care să întreprindă acea acțiune, dar care să îi ofere și plăcere. Astfel, recomandări ar fi: organizarea de cel puțin două ori/o dată pe an a unei drumeții pe munte, ieșire la teatru, la meci/campionate de fotbal (intern sau extern), la cinema, participare la festivaluri, la evenimente urbane, stradale, concursuri sportive sau de îndemânare, treasure hunt și escape room.

5.4 Organizarea de excursii și pelerinaje;

Nu necesită o explicație amănunțită, iar activitățile sugerate țin în special de o ieșire de o săptămâna/week-end la mare sau la munte, într-un loc nevizitat până acum, dar care să aibă și o valență creștină (aproape de o biserică, monument creștin etc.)

5.5. Discuții asupra unor publicații și filme cu caracter creștin etc.

Această latură ține de partea audio-vizuală a culturii și este foarte important să fim mereu în actualitatea cu realitățile culturale ale momentului. Spre exemplu, se poate iniția/dezvolta o revistă/blog/pagină de facebook a parohiei, în care să fie scrise texte diverse, la un interval constant, din partea tuturor sau unde se pot încerca activități precum fotografia sau storytelling.

O altă recomandare ar fi vizionarea de filme creștine (sau nu numai, filme de unde se pot trage învățăminte regăsite și în morala creștină), urmate neapărat de dezbateri pe baza lor (eventual crearea unui sistem de votare/evaluare prin care fiecare oferă o notă filmului propus în acea lună de către unul/mai mulți tineri, pentru a face activitatea mai interactivă).

5.6. Personalizarea și închegarea grupului

Decorarea spațiului în care are loc cateheza cu diferite obiecte/imagini ale tinerilor, lucruri specifice și reprezentative pentru ei.

Construirea unei vitrine cu premii, imagini, amintiri, lucruri de colecție, suveniruri de prin locuri vizitate împreună.

Calendar cu zilele de naștere (sărbătorirea lor) ale tuturor membrilor grupului.

5.7.Activități/Idei de urmărit în cadrul planului cultural recreativ

– Ideea că apropierea de artă, cultură, sport nu trebuie să fie legată sau împiedicată de faptul că nu există neapărat o legătura creștină. Lecțiile, valorile pe care le deprindem din aceste activități pot fi asociate cu morala creștină și, cel mai important, ne vor ajuta să ne dezvoltăm personal!

– Activitate practică: să se gândească la o idee/mai multe idei/subiecte/tematici creștine pentru un articol de revistă/blog/pagină de Facebook (nu subiecte clasice, ci ceva ce li s-ar părea mai provocator și de care ei înșiși ar fi atrași) sau eventual chiar să redacteze un mini-text (max. 10 rânduri) ca și când ar scrie un articol. Este un exercițiu de imaginație și creativitate, ajută la dezvoltarea personală.

– Fiecare cateheză/moment de grup ar trebui să înceapă și să se încheie cu o rugăciune și, mai apoi cu un joc. Jocurile de grup sunt foarte importante pentru a iniția o stare propice următoarelor activități, dezmorțesc trupul și mintea. De asemenea, este foarte important să existe mereu jocuri de cunoaștere atunci când apare un nou tânăr în grup.

– Alte idei pe scurt: patinoar, plimbare cu bicicletele/rolele, teatru/film, seară de jocuri, excursii, organizarea zilelor de naștere , jocuri de cunoaștere, 1 mai, ziua grupului, seară de cântece la chitară, Crăciunul împreună, organizarea unei zile cu bătrânii/ copiii/ adolescenții parohiei, confecționarea de lucruri handmade, festivale/concerte, plimbare cu barca/picnic etc.