În perioada 9 aprilie – 1 iunie 2022 se realizează înscrierile pentru evenimentul ”Întâlnirea diecezană a tineretului catolic” din Arhidieceza Romano-Catolică din București. Tinerii și lucrătorii pastorali care îi coordonează sunt invitați să fie parte din evenimentul anului pastoral 2021-2022.
Ce trebuie știut:
- Tema întâlnirii: ”Bucuria mea ești Tu!”
- Perioada: 4-7 august 2022;
- Locația: Ciofliceni, Mănăstirea ”Regina Carmelului” a Părinților Carmelitani Desculți;
- Limite de vârstă: 14 – 35 ani (valabile doar pentru adolescenți și tineri, nu și pentru lucrătorii pastorali, coordonatori ai grupurilor parohiale);
- Taxa de participare:
– 180 lei pentru o persoană din familie;
– 150 lei dacă există familii din care participă doi frați;
– 100 lei dacă există familii din care participă cel puțin trei frați sau mai mulți.
Primul pas pentru concretizarea dorinței de a participa la IDTC 2022 este completarea formularului de înscriere de mai jos.
Confirmarea înscrierii va veni în urma trimiterii următoarelor documente: acord parental (doar pentru minori), recomandarea de la părintele paroh / lucrătorul pastoral (preot, persoană consacrată sau laic) care coordonează grupul (ambele documente pot fi găsite la biroul parohial) + un avans din taxa de participare.
După completarea formularului de înscriere, va fi trimis un mail de confirmare a primirii lui, inclusiv următorii pași pentru a finaliza înscrierea.
Pentru cei care doresc să fie la curent cu evoluția pregătirilor IDTC 2022 sunt puse la dispoziție următoarele căi de comunicare:
– Site oficial: www.cdpt.ro/evenimente majore
– Facebook: Întâlnirea Diecezană a Tineretului Catolic
– Instagram: @cdptbucurești
– YouTube: Centrul Diecezan Pastorația Tineretului – București
„Propun tinerilor să meargă dincolo de grupurile de prieteni și să construiască prietenia socială, să caute binele comun. Dușmănia socială distruge. Și o familie se distruge prin dușmănie. Fiți capabili să creați prietenia socială. Nu este ușor, trebuie renunțat mereu la ceva, trebuie negociat, dar dacă facem asta gândindu-ne la binele tuturor vom putea realiza experiența magnifică de a pune deoparte diferențele pentru a lupta împreună pentru un scop comun.” (Papa Francisc, Christus Vivit, art. 169)
Formularul de înscriere poate fi completat aici.
CDPT
