Există o tradiție nescrisă, devenită aproape o cutumă, ca în a treia zi de Paști, preoții să se întâlnească în grupuri mai mici sau mai mari, pentru un timp de comuniune fraternă. Această zi este numită „Emaus” și se intitulează așa deoarece evanghelia zilei prezintă experiența avută cu Isus, înviat, a doi ucenici, care se îndreptau triști spre Emaus, părăsind Ierusalimul după toate cele întâmplate cu Isus și pătimirea sa. Isus le apare, ei nu-și dau seama că este Domnul, dar, după ce le explică Scripturile și frânge pâinea în fața lor la cină, ochii li se deschid, recunoscându-l; Isus deja dispăruse. Relatarea se încheie cu ucenicii care se întorc la Ierusalim pentru a povesti apostolilor experiența lor.
Prin urmare, un asemenea grup s-a constituit la Câmpina, la Parohia romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”, păstorită de pr. Claudiu Cojan. Întâlnirea a făcut parte și din seria adunărilor lunare decanale a preoților din Decanatul de Ploiești. Ea a fost cu atât mai specială, cu cât, în mijlocul preoților s-a aflat și ÎPS Ioan Robu, arhiepiscopul mitropolit de București.
La inițiativa părintelui decan Iosif Imbrișcă, întîlnirea a avut și o tematică, iar luna aceasta a fost: „Pastorația decanală a tineretului – actualitate și perspective de viitor”. Prin urmare, nu a putut să lipsească nici pr. Marian Blaj, responsabil cu pastorația diecezană a tineretului.
După un moment de rugăciune fraternă, pr. Marian a căutat să le facă prezent celor de față mai multe aspecte ce țin de pastorația diecezană și decanală, cum ar fi: prezentarea organizației CDPT și a căilor de comunicare cu aceasta, programul pastoral din acest an, câteva impresii după întîlnirea cu tinerii în cadrul zilei de reculegere, dar și perspective de viitor pentru acțiunea în slujba tinerilor. Întâlnirea nu s-a încheiat după acestă prezentare, ci a continuat cu prânzul, timp în care preoții, avându-l în mijloc pe Păstorul diecezei, au încercat să retrăiască, în modul propriu, experiența ucenicilor cu Isus la Emaus.
Nice post. I was checking constantly this blog and I’m impressed!
Very helpful info specifically the last part 🙂 I care for such info much.
I was looking for this particular info for a very long time.
Thank you and best of luck.
my webpage https://www.cucumber7.com/