Duminica Floriilor – A XXXII-a Zi Mondială a Tineretului Catolic

Duminica trecută am avut parte de o sărbătoare dublă, celebrând atât intrarea lui Isus în Ierusalim, cât și Ziua Mondială a Tineretului Catolic.

Exact cum o cere tradiția, și anul acesta tinerii s-au oferit voluntari în a organiza procesiunea de Florii, care a avut loc pe străzile Capitalei. Adunându-ne inițial la sediul CDPT, pentru a putea pune la punct toate detaliile, noi, tinerii, am pornit împreună spre locul de începere al procesiunii, Biserica Franceză. Împărțind ramuri de flori și distribuind foi cu cântece, dar și multă veselie, am încercat să formăm un cordon care să gestioneze marea masă de oameni ce au venit să își exprime credința în mod public, la fel ca și noi, de altfel. Drumul ne-a condus către Catedrala “Sf. Iosif”, acolo unde ÎPS Ioan Robu a celebrat o Sf. Liturghie solemnă, având prilejul de a sublinia frumoasa aniversare a Crucii tinerilor, simbol extrem de cunoscut în peisajul pastorației noastre. Evident, tot tinerii au fost cei care au animat Sf. Liturghie, completând astfel o zi însorită pentru care îi mulțumim Domnului.

Pe această cale, mulțumim și noi tuturor tinerilor care au avut disponibilitatea de a ne ajuta în organizarea acestei procesiuni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *