Sâmbătă, 2 iulie, trei reprezentanți din Centrul Diecezan au avut parte de o experiență diecezană sinodală inedită, cu prilejul întâlnirii asociațiilor, mișcărilor, grupurilor și comunităților laice din Arhidieceza de București, convocată de episcopii diecezei, IPS Aurel Percă și PS Cornel Damian.
Grupul de tineri laici ai Centrului Diecezan au fost reprezentați de pr. Marian Blaj, Andreea Lazăr (Popești-Leordeni) și Marta Bogdan (Bărăția). Alături de ei s-au aflat reprezentanți din peste 25 de alte grupuri. Toți cei prezenți au avut ocazia să se cunoască reciproc, să propună sugestii pentru o implicare mai fructuoasă în viața diecezei, dar și să-și exprime dorința de a colabora pe viitor, atunci când circumstanțele o vor permite.
Andreea Lazăr a reprezentat Centrul Diecezan și la prezidiu, acolo unde fiecare grup a putut să se prezinte pe sine – membrii, activitățile actuale și proiectele viitoare. Astfel, Andreea a vorbit despre cei 38 de membrii, împărțiți în patru grupuri: Echipa Diecezană, Trupa Veritá, Redacția Suflet tânăr și grupul preoților co-responsabili din cele 4 decanate exterioare Bucureștiului, precum și despre specificul activităților Centrului Diecezan. Acest specific se referă la animarea tinerilor arhidiecezei cu activități de diferite tipuri, prin care să-i păstrăm ancorați în viața spirituală a comunității diecezane, dar și pentru a-i încuraja să se implice în societate cu curaj și conștienți de misiunea pe care o au în lume.
Marta ne împărtășește cum s-a simțit la această întâlnire:
„La întâlnirea de sâmbătă, pot spune că m-am simțit mai aproape de schimbare. Am avut ocazia să întâlnesc și să cunosc persoane care au același scop ca al grupului de tineri din care fac parte, mai exact implicarea activă și drumul spre o lume mai bună. Mă bucur că am aflat că există un număr mare de persoane care doresc să adunăm oamenii mai aproape de Dumnezeu.”
Pr. Marian Blaj, Responsabil Diecezan pentru Pastorația Tineretului