IEȘIRE LA MUNTE CU TINERII ARHIDIECEZEI

Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT) București, în colaborare cu SKV București, organizează o drumeție montană de o zi, sâmbătă 3 iunie 2023, la care îi invită pe adolescenții, tinerii și coordonatorii lor de grup din Arhidieceza de București. Evenimentul este intitulat:  ”Comuniune și spiritualitate cu pași pe munte” și are ca scop facilitarea unui timp de comuniune și spiritualitate în mijlocul naturii.

Traseul montan vizat este Azuga – Popasul Uriașilor.  Traseul  este de dificultate medie și are o lungime de 10 km dus-întors.

Iată ce trebuie să cunoască cei care doresc să participe:

  • Limitele de vârstă: 14 – 40 de ani, excepțiile se discută de la caz la caz;
  • Fiecare participant trebuie să fie apt medical pentru o drumeție montană;
  • Punctul de întâlnire / plecare: Gara de Nord (cei din București), Gara CFR Azuga (cei care vin din alte localități sau cu transport propriu);
  • Transportul până la Azuga se poate face fie pe cont propriu, fie prin CDPT;
  • Cei care optează pentru transport prin CDPT își asumă să călătorească cu mijlocul de transport ales de către organizatori, fie cu trenul (dacă grupul depășește 18 persoane), fie cu microbuzul (dacă grupul are în componența sa maxim 18 persoane);
  • Costuri călătorie: tren: (dus) adult 43 lei, student 24 lei, elev gratuit; (întors) adult 21 lei, student 12 lei, elev gratuit; microbuz: 30 lei persoană (dus-întors);
  • Masa de prânz se servește prin organizare proprie; Locația ”Popasul Uriașilor” oferă și servicii de masă;
  • Rucsacul participantului trebuie să conțină (minim): sticlă de apă, pelerină de ploaie, lanternă, fluier;  
  • Program (varianta Tren):  

7:50 – Prezentarea în Gara de Nord;

8:20 – Plecare din Gara de Nord spre Azuga (- 10:00; Tren IR 1680);

10:00 – Adunarea grupului în gara Azuga (tineri extra București);

10:30/45 – Plecarea pe traseul montan;

Sfânta Liturghie în natură;

Prânzul;

Întoarcerea spre Azuga;

19:38 – Întoarcerea spre București (- 22:10; R 3032)

  • Program (varianta Microbuz):

8:30 – plecarea de la Parohia ”Sfânta Tereza” (Metrou Brâncoveanu/Eroii Revoluției);

10:15 – Adunarea grupului în gara Azuga (tineri extra București);

10:30/45 – Plecarea pe traseul montan;

Sfânta Liturghie în natură;

Prânzul;

Întoarcerea spre Azuga;

20:00 – Plecarea spre București

  • Toți cei care participă la eveniment trebuie să completeze formularul de înscriere;
  • Perioada de înscriere: 15 – 28.05.2023;
  • Formularul de înscriere se găsește aici.

Pentru alte curiozități legate de eveniment ne puteți scrie la adresa de mail: cdptbucuresti@gmail.com

Vă așteptăm cu drag!

CDPT