Mulțumesc, Isuse!

Cântec...

Pr.: În timpul acestui timp de adoraţie ne apropiem de Cristos în tăcere şi reculegere interioară. Ne deschidem sufletul cu umilinţă şi pietate pentru ca viaţa noastră de credinţă, sufocată de ritmul ameţitor al lumii în care trăim, să fie regenerată, contemplând în rugăciune viaţa lui Cristos, care ni se dăruie şi astăzi în Sfânta Euharistie.

Îi cerem Duhului Sfânt să inunde inimile noastre cu darul umilinţei şi al simplităţii pentru ca să devenim acei mici şi „săraci cu duhul” prieteni ai lui Isus, cărora el le-a încredinţat misiunea de a transmite lumii iubirea şi îndurarea sa. Îi facem loc lui Cristos în fiinţa noastră pentru ca refăcuţi prin dragostea sa să putem să vindecăm lumea care ne înconjoară, pe părinţii, fraţii, prietenii şi pe toţii oamenii, de rana egoismului şi a urii.

În chip deosebit ne oferim lui Dumnezeu cu tot elenul şi disponibilitatea tinereţii noastre pentru ca în noi şi prin noi EL să binecuvânteze şi să reverse asupra tuturor tinerilor din lumea întreagă harul şi darurile sale.

În câteva momente de tăcere ne dispunem inima și ființa pentru a ne înfățișa înaintea lui Dumnezeu cu atitudinea potrivită...

Tânăr 1:

Pe copiii mici îi învăţăm tot timpul să spună „Mulţumesc”, de fiecare dată când primesc ceva în dar. În bucuria noii posesii ei uită adesea de la cine au primit cadoul. Gândindu-se la ceea ce au primit şi la ceea ce li s-a oferit, ei îl uită pe cel care le-a dăruit acel „ceva”. Cu timpul şi cu multă răbdare copiii învaţă să se gândească şi la acela care a fost atât de bun şi generos cu ei. Ei au nevoie de timp pentru a învăţa cui să spună un „Mulţumesc”.

Uneori ne comportăm precum copiii. Ne bucurăm de tot ceea ce avem. Ne bucurăm că avem o viaţă minunată, o familie, un prieten, şcoală, biserică, preoţi, programe cu care să ne umplem timpul şi aşa mai departe. Ne bucurăm când avem o familie cât de cât normală, un loc de muncă. Suntem mulţumiţi şi fericiţi, când ne putem permite să trăim bine, când suntem sănătoşi. Şi peste toate îl uităm foarte des pe cel, care face posibil să ne bucurăm de atâtea şi atâtea lucruri, relaţii, persoane, experienţe... Îl uităm exact pe cel care îşi ţine întotdeauna mâna deasupra noastră şi veghează cu grijă asupra noastră. Uităm să-i spunem „Mulţumesc” şi să ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu, mulţumindu-i pentru tot ceea ce suntem şi avem.

Noi tinerii din această parohie ne-am adunat astăzi, în această biserică, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu. El este întotdeauna aproape de noi, este prezent cu noi în Sfântul Sacrament. El este aproape de toţi oamenii, când sunt nevoiţi să îndure suferinţă şi să îşi poarte crucea. Căci a trecut el însuşi înaintea noastră prin suferinţă şi cruce. Doamne, te rugăm: fii tuturor tinerilor ajutorul puternic şi puterea încurajatoare de care au nevoie astăzi. În mod deosebit, arată-te aproape celor care o duc greu, din diverse motive şi greutăţi. Dăruieşte-le curaj şi încredere, nu permite să îşi piardă vreodată speranţa. Ia-i tu pe braţe şi condu-i afară din suferinţa lor şi din toate temerile în care s-au împotmolit.

Bunule Dumnezeu, ocupă-ţi locul în viaţa noastră. Pătrunde şi cucereşte gândurile, cuvintele şi faptele noastre. Rămâi întotdeauna înaintea ochilor noştri, în toate coborâşurile şi urcuşurile cotidianului nostru. Nu permite să te pierdem din priviri, mai ales din privirile inimii noastre. Nu ne părăsi niciodată. Doamne, pe când erai pironit pe cruce, tu ne-ai dat-o pe Maria ca şi mamă. Ea este darul tău către noi. Şi prin Maria tu ne eşti şi astăzi nouă, tuturor oamenilor, aproape. De ea putem să ne apropiem ca un copil de mama sa.

În Maria, iubirea ta faţă de oameni a căpătat un chip, care nouă ne este foarte cunoscut: chipul unei mame. Cât timp o avem înaintea ochilor noştri, credinţa noastră nu poate deveni indiferentă. Atunci credinţa noastră nu mai devine doar o chestiune de raţiune, ci o chestiune care priveşte inima. Vrem să ne rugăm. Bunule Dumnezeu, tu eşti de faţă în iubire. Tu ne asculţi cu răbdare, tu ne priveşti plin de dragoste. Ţie ţi-am încredinţat toate grijile şi problemele noastre, credinţa, iubirea şi speranţa noastră. Întăreşte-ne cu harul tău şi rămâi cu noi în aspiraţia noastră spre tine.

Cântec...

Tânăr 2 Iată-ne în faţa acestui mister al Iubirii. Cristos a închis în Euharistie taina vieţii sale, care este şi a mea, a noastră, a tuturor oamenilor. Nimeni şi nimic în această lume nu ar trebui să existe cu adevărat pentru noi în afară de Cristos, prezent în Euharistie pentru a ni se dărui cu totul.

A-l adora înseamnă a deveni conştienţi de Iubirea cu care El ne învăluie în această viaţă: „Dragostea nu constă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu ci în faptul că El ne-a iubit pe noi” (1 In 4, 1,), nu trebuie decât să înţelegem acest lucru.

Euharistia este expresia cea mai evidentă a acestei iubiri. Ea ne descoperă modul în care Tatăl ne iubeşte prin Isus Cristos, prin prezenţa, prin gesturile sale, prin cuvintele, delicateţea şi amabilitatea sa. De la înălţimea Crucii, Isus recapitulează tot sensul vieţii şi al misiunii sale: adresându-se mamei sale îi spune: „Nu-ţi fă griji pentru mine, ai grijă de Ioan” şi lui Ioan la fel îi spune: „nu-ţi fă griji pentru mine, ai grijă de Maria”.

El este Iubirea care se dăruieşte invitând la iubire.

A-l adora înseamnă a ne lăsa contaminaţi de această iubire, încredinţând viaţa noastră în mâinile celui de lângă noi, devenind unul pentru celălalt iubire.

Maria şi Ioan au fost primii care au înţeles taina Învierii lui Cristos. Dacă iubirea îi răspunde iubirii, dacă inima lăuntrică se trezeşte, atunci viaţa lui Cristos, suflul cel viu al Duhului Său va urca în noi, biruind limita morţii şi a păcatului.

Tânăr 3: Reflecţie –Crucifixul…

Am călcat uşor, de teamă să nu trezesc durerea unui crucifix imens.

Dar m-a întâmpinat zicându-mi: Vino! Am înaintat până în faţa altarului şi m-am aşezat sfios pe o bancă. Am privit pe furiş crucifixul. El se uita la mine… Nu ştiam ce să spun. Să-i fi spus că rănile îi sângerează? Să-l fi întrebat dacă are nevoie de ceva? Să plâng împreună cu el?

Dar el m-a întrerupt:

- Ştiu că îmi sângerează rănile şi nu vreau să plângi alături de mine! Am nevoie de dragostea ta. Nu-mi spune nimic! Priveşte-mă în ochi!

L-am privit o clipă, două, trei, patru… până când, ruşinat, mi-am aplecat privirea.

- De ce nu mă priveşti? Mi-a şoptit el.

Tăceam. Mi-era ruşine deoarece se afla pe cruce din cauza păcatelor mele. Într-un fel, călăul venise să se închine victimei…

Mi-am ridicat ochii spre crucifix. Cristos mă privea absent iar soarele din priviri ardea tot timpul, pâlpâind purpuriu. Câte un spin fantomatic îi brăzda fruntea, lăsându-i răni însângerate. M-am gândit să-i spun că aş vrea ca el să nu mai sufere, dar el m-a întrebat:

- Tinere, tu mă iubeşti?!

Şi din adâncul fiinţei mele am răspuns răsunător:

- Da, vreau să te iubesc!

- Apropie-te! mi-a poruncit.

Desprinzându-şi mâinile de pe cruce, şi-a luat coroana de spini şi mi-a aşezat-o pe frunte. Am tresărit puternic, încovoindu-mă sub povara ei şi durerea ei m-a făcut să plâng. Plin de recunoştinţă m-am ridicat să-l sărut pe cel răstignit.

Dar dispăruse…

Mă aflam din nou pe treptele reci ale vechii biserici în care intrasem pentru a mă odihni. Mă întrebam uimit: să fi fost doar un vis? Şi drept răspuns, un spin mi-a căzut din păr, însângerându-mi tâmpla…

Şi din depărtare, am auzit ecoul unei întrebări:

Tinere, tu mă iubeşti?!...

Cântec...

Tânăr 4:

Doamne, sunt doar două iubiri. Iubirea de sine şi iubirea faţă de Tine şi faţă de ceilalţi. Şi ori de câte ori mă dăruiesc iubirii de sine, scade iubirea faţă de Tine şi faţă de ceilalţi. Aceasta este o risipă de iubire. E un deficit al iubirii. Iubirea s-a născut ca să emane din noi şi să se reverse spre ceilalţi. De fiecare dată când revine spre mine, se destramă, se alterează, moare. Doamne, iubirea de sine este un venin dăunător pe care îl sorb zilnic în mine; Iubirea de sine râvneşte mereu să aleagă locul cel dintâi şi partea cea mai bună; Iubirea de sine este pe placul simţurilor mele şi în stare să fur chiar şi mâncarea de pe masa altora; Iubirea de sine mă ascunde după o mască, mă deghizează şi mă luminează mai mult pe mine în detrimentul celorlalţi; Iubirea de sine mă compătimeşte numai pe mine şi desconsideră suferinţele celorlalţi; Dar ce este mai grav, Doamne, e că în realitate iubirea de sine este o iubire furată. Ai destinat iubirea pentru ceilalţi ca să poată trăi şi să poată prospera şi eu am smuls-o de la ei. Aşa a devenit iubirea noastră de sine suferinţă omenească. Iubirea de sine a oamenilor se transformă în mizerie umană; Mizeria tuturor oamenilor, Şi suferinţa tuturor. Fiecare suferinţă. Fiecare nedreptate, fiecare amărăciune, umilire, supărare, ură şi disperare. Toate îşi au izvorul într-o foame nesatisfăcută, În foamea de iubire. Aşa a ajuns omul să ridice încet, din egoism în egoism această Lume denaturată care-l oprimă; Astfel îşi petrec oamenii timpul, înfruptându-se cu amorul propriu, în timp ce în jurul lor pier oameni cu braţele întinse, cerşind iubire. Şi-au bătut joc de iubire, Iar eu, Doamne, ţi-am făcut de râs iubirea. De ce Isuse?

Tânăr 5: Aminteşte-mi…

Doamne, omul nu mai cunoaşte locul unde tu ai pregătit ospăţul iubirii. Totuşi, noi am ajuns la tine, căci ne este foame teribilă de iubire. Şi acum, te rog, Doamne, fă

ca atunci când mă simt tare, să am forţa să îngenunchez;

ca atunci când mă simt drept, să îmi amintesc câte drepturi am nesocotit eu deja;

ca atunci când simt că am ajuns la ţintă, tu să-mi aminteşti că trebuie să plec;

dacă simt că totul e OK, aminteşte-mi că mă aştepţi ca să mă ierţi;

Dacă încep să critic, aminteşte-mi de răbdarea pe care o ai cu mine;

Dacă mă simt singur, aminteşte-mi de câte ori uit de tine;

Dacă sunt invidios, aminteşte-mi de talanţii primiţi;

Dacă sunt deziluzionat, aminteşte-mi că doar tu eşti mângâierea;

Dacă îţi cer prea mult, aminteşte-mi că doar tu ştii ce e mai bine pentru mine;

Dacă îmi fac iluzii, aminteşte-mi de promisiunile tale;

Dacă te cred absent, aminteşte-mi că mergi mereu alături de mine;

Dacă mă simt păcătos, aminteşte-mi că faci mare sărbătoare pentru fiecare convertit;

Dacă mă tem de judecata celorlalţi, aminteşte-mi că mă vrei liber;

Dacă mă simt un falit, fă-mă să mă gândesc la cum te simţeai pe cruce;

Dacă mă simt important, aminteşte-mi de predilecţia ta faţă de cei mici şi umili;

Dacă mă simt obosit, aminteşte-mi de durerea celui care nu mai poate aştepta;

Dacă mi se clatină credinţa, aminteşte-mi să mă rog;

Dacă lumea îmi cere să mă închin la idoli, aminteşte-mi că numai tu eşti Domnul meu;

Dacă vreau să-mi salvez viaţa, aminteşte-mi de sacrificiul tău pe cruce pentru mine.

Tânăr 6: Rugăciune de mulțumire sfârșitul anului pastoral

Dumnezeule nemărginit, te recunoaștem aici de față ascuns în Preasfântul Sacrament și îngenunchiem cu umilință înaintea ta, în ultima zi a acestui an pastoral.

Cât de mare a fost bunătatea ta și cât de multe au fost binefacerile cu care ne-ai copleșit în anul acesta! De la tine am primit viața și sănătatea, Tu ai dat rod câmpiilor, ne-ai dăruit cele trebuincioase, și de câte nenorociri ne-ai păzit! Și dacă ai îngăduit să ni se întâmple ceva rău, tot spre binele nostru ai rânduit aceasta, pentru că, dacă nu te iubim când ne faci bine, să ne aducem aminte de tine măcar când ne pedepsești. Și totuși, cât de nerecunoscători ți-am fost, câte păcate am săvârșit, cât de puțin ne-am gândit la tine!

Pătrunși acum de gânduri mai bune, iată-ne îngenunchiați înaintea Tronului tău.

Îți mulțumim, Doamne, pentru tot binele pe care ni l-ai făcut, îți mulțumim pentru toate harurile primite de la tine și chemăm toată curtea cerească a îngerilor sa-ți mulțumească, deaorece mare a fost bunătatea ta față de noi!

Îți cerem iertare, Doamne, pentru toată nerecunoștința noastră, îți cerem iertare pentru că nu am împlinit legea ta, îți cerem ieratre pentru că de atâtea ori am păcătuit și astfel am răsplătit cu răutate și nerecunoștință milostivirea ta!

Hotărârea noastră bună din aceste clipe, de a nu te mai supăra pe viitor și de a-ți arăta mai multă recunoștință, să îmblânzească, Doamne, mânia ta, de care ne-am învrednicit, și dă-ne ca, înainte de a părăsi acest sfânt lăcaș, să auzim din gura ta cuvântul de iertare! Tată ceresc, te rugăm, împacă-te cu copii tăi care îți cer iertare pentru greșeli, întoarce fața ta aici pe pământ, ca să se bucure pe veci de vederea strălucirii tale dumnezeiești. Binecuvântează-ne, te rugăm, acum, pentru ca noul timp pe care îl începem să fie trăit numai după voința ta. Amin.

Te Deum (împreună)

Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm,
pe tine, Doamne, te mărturisim.
Pe tine, veşnicul Părinte,
tot pământul te cinsteşte.
Ţie toţi îngerii,
cerurile şi toate puterile,
heruvimii şi serafimii
îţi cântă fără încetare:
Sfânt, sfânt, sfânt
e Domnul, Dumnezeul Sabaot!
Plin e cerul şi pământul
de mărirea slavei tale!
Pe tine te măreşte
corul preaslăvit al apostolilor;
pe tine te slăveşte
numărul vrednic de laudă al profeţilor;
pe tine te laudă
ceata strălucită a martirilor;
pe tine te mărturiseşte sfânta Biserică
pe toată faţa pământului:
pe tine, Tatăl,
a cărui slavă este fără de sfârşit,
şi pe Fiul tău,
unic, adevărat şi vrednic de închinare,
şi pe Duhul Sfânt, Mângâietorul.
Tu eşti regele măririi, Cristoase,
tu eşti Fiul cel veşnic al Tatălui.
Pentru mântuirea noastră
tu nu te-ai sfiit
să te cobori în sânul Fecioarei.
Tu ai biruit ghimpele morţii
şi ai deschis celor ce cred împărăţia
cerurilor.
Tu stai de-a dreapta lui Dumnezeu
întru mărirea Tatălui.
Noi credem
că vei veni ca judecător,
deci pe tine te rugăm să vii
în ajutorul slugilor tale
pe care le-ai răscumpărat cu sângele
tău scump.
Învredniceşte-ne să fim număraţi
printre sfinţii tăi
în slava ta cerească.
Mântuieşte, Doamne, poporul tău
şi binecuvântează moştenirea ta.
Călăuzeşte-i şi înalţă-i pe ei până
în veac.
În toate zilele te binecuvântăm
şi lăudăm numele tău în veci
şi în vecii vecilor.
Binevoieşte, Doamne, în ziua aceasta
să ne fereşti de păcat. Amin!

Tantum Ergo... Cântec de final după binecuvântara...

Descarca materialul de aici