Ce este adoratia? – Papa Francisc

(26/,9/2,14)

Azi mai mult decât oricând, este necesar „să-l adorăm în duh şi adevăr” (In 4,24). Este o misiune indispensabilă a celui care vrea să prindă rădăcini în Dumnezeu, care nu vrea să se clatine în mijlocul atâtor agitații. Azi mai mult decât oricând, este necesar să adorăm, pentru a face posibilă „apropierea” pe care o cer aceste timpuri de criză. Numai în contemplarea misterului de Iubire care întrece distanțele și devine apropiată, vom găsi forța de a nu cădea în ispita de a merge tot înainte, fără a ne opri în drum.

Azi mai mult decât oricând, este necesar să adorăm ca să nu ne distrugem prin cuvintele care ascund câteodată Misterul, ci să dăruim liniștea plină de admirație care tace înaintea Cuvântului care se face prezent și apropiat.

Azi mai mult decât oricând este necesar să adorăm!

Pentru că a adora înseamnă a se prosterna, a recunoaște cu umilință măreția infinită a lui Dumnezeu. Numai adevărata umilință poate recunoaște adevărata măreție și recunoaște și micimea care pretinde a fi mare. Poate că una dintre cele mai mari perversiuni ale timpului nostru este că ni se propune a adora umanul, lăsând la o parte latura divină. „Numai Domnului să I te închini” este marea provocare în fața atâtora propuneri de nimic și de gol. A nu adora idolii contemporani – cu discursurile lor patetice – este o mare încercare a timpurilor noastre, a adora ceea ce nu trebuie să fie adorat este marele semn al timpurilor actuale. Idolii care provoacă moartea nu merită niciun fel de adorație, numai Dumnezeul vieții merită „adorare și slavă”.

A adora înseamă să privești cu încredere la Acel în care te poți încrede pentru că este dătător de viață, instrument de pace, generează apropieri și solidaritate.

A adora însemnă a rămâne în picioare în fața a tot ceea ce nu este de adorat, pentru că adorația ne face liberi și ne face persoane pline de viață.

A adora nu însemnă a se goli, ci a se umple, înseamnă a recunoaște și a intra în contact cu Iubirea. Nimeni nu adoră pe cine nu iubește, nimeni nu adoră pe cine nu-l consideră demn de iubirea sa. Suntem iubiți! Suntem îndrăgiți!, „Domnul este iubire”. Această certitudine este cea care ne conduce să-l adorăm din toată inima pe Acel care „ne-a iubit” (1In 4,1,).

A adora însemnă a descoperi tandrețea sa, înseamnă a găsi consolare și odihnă în prezența sa, înseamnă a putea experimenta ce spune psalmul 22: „Chiar de-ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine… toiagul şi nuiaua ta mă mângâie”.

A adora însemnă a fi martori bucuroși ai biruinței sale, a nu ne lăsa învinși de marile primejdii și a gusta dinainte din sărbătoarea întâlnirii cu Mielul, unicul vrednic de închinare, care va șterge toate lacrimile noastre și în care celebrăm triumful vieții și al iubirii; asupra morții și pustiului (Cf. Ap 21-22).

A adora înseamnă a ne apropia de unitate, a ne descoperi ca fiii aceluiași Tată, membrii unei singure familii, înseamnă, așa cum a descoperit sfântul Francisc, a cânta laudele uniți cu toată creația și cu toți oamenii. Înseamnă să legăm lanțurile pe care le-am rupt cu pământul nostru, cu frații noștri, înseamnă să-l recunoaștem pe El ca Domn al tuturor lucrurilor, Tată plin de bunătate al lumii întregi.

A adora înseamnă a spune „Dumnezeu”, adică „viață”. A ne întâlni față în față în viața noastră de zi cu zi cu Dumnezeul vieții, înseamnă a-l adora cu viața și mărturia noastră. Înseamnă să știm că avem un Dumnezeu fidel care a rămas cu noi și care are încredere în noi.

A adora înseamnă a spune AMIN!