ADORAŢIE EUHARISTICĂ PENTRU TINERI

JOIA SFÂNTĂ

Parfumul, lacrimile.... picioarele celui Înviat!

T1: Introducere

Toate celebrările din Joia Sfântă nu reprezintă doar o amintire a momentelor celor mai importante din viaţa lui Isus, sau din viaţa Bisericii primare, ci – toate aceste celebrări – constituie, în acelaşi timp, un moment important al Bisericii de astăzi şi al vieţii noastre de credinţă. Joia Sfântă trebuie să fie pentru noi un punct de referinţă şi un izvor nesecat de înţelegere a identităţii şi a sensului vieţii noastre.

Fără Joia Sfântă am muri de foame (pentru că ar lipsi sacramentul Euharistiei); fără Joia Sfântă am muri de frig (pentru că ar lipsi căldura iubirii adevărate); fără Joia Sfântă am muri de necaz şi de singurătate (pentru că ne-ar lipsi puterea de a sluji cu generozitate).

Ce înseamnă aşadar pentru noi, acum, celebrarea acestei ore de adoraţie, în Joia Sfântă? A-l adora pe Cristos înseamnă a dobândi forţe noi pentru a putea traduce în fapte concrete de convertire şi de bunătate, viaţa nouă pe care el ne-o dă în dar prin misterele pascale; înseamnă a ne reîntoarce la Euharistie pentru a-l cunoaşte pe Cristos şi pentru a-l primi în viaţa noastră aşa cum El ni s-a dăruit; a-l adora pe Cristos în Joia Sfântă a timpurilor noastre înseamnă a dărui lumii de astăzi prospeţimea iubirii, a dăruirii de sine şi a jertfei.

Vom fi astfel parfumul preţios al lui Cristos, care va înmiresma comunitatea noastră, ambientul nostru de viaţă, lumea întreagă. Vom fi, fiecare dintre noi, o altă Marie din Betania atentă şi delicată, plecându-ne la picioarele Mântuitorului pentru a le îmbrăţişa cu iubire. Vom fi, un alt Petru, cu ochii în lacrimi, după ce căzând în păcat întâlneşte privirea lui Cristos care-l iartă şi-l eliberează; vom fi, în această seară, o altă Marie Magdalena, aruncându-ne la picioarele celui înviat pentru a vedea, cu ochii speranţei, în rănile sale adevărata noastră viaţă şi a fraţilor noştri, rănite de semnele adânci ale durerii şi a morţii.

Parfumul preţios, lacrimile şi picioarele celui Înviat!

Să-i cerem în această seară lui Cristos darul speranţei, care creşte în inima tuturor acelora care ştiu să-l adore, al acelora care ştiu să ierte şi să se lase iertaţi, al acelora care-l iubesc şi-i îmbrăţişează cu căldură picioarele preasfinte. Să-i cerem să ne facă mai sensibili faţă de suferinţa şi moartea sa pentru a gusta măcar un pic din taina iubirii sale dumnezeieşti.

Cântec

Pr. În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Doamne Isuse Cristoase, Dumnezeu ascuns în preasfântul Sacrament, noi credem şi mărturisim prezenţa ta în sfânta Taină a altarului. Tu însuţi ai spus: "Acesta este trupul meu". De aceea te adorăm cu cel mai adânc respect, împreună cu îngerii şi sfinţii din cer. O, Doamne, întăreşte şi măreşte în noi credinţa şi iubirea faţă de acest Sacrament vrednic de adorare.

O Isuse, vrem să te adorăm cu toată inima, împreună cu întreaga omenire, cu toţi îngerii şi sfinţii. Nu privi la neputinţa noastră, ci deschide-ne inimile ca să se poată încrede în tine. Din aceaste inimi, reci şi uscate, fă să înflorească acea iubire pe care tu o aştepţi de la noi.

Binecuvântată să fie acea clipă în care tu ai hotărât, în misterul de nepătruns al iubirii tale, să te dăruieşti lumii sub forma Euharistiei şi să rămâi veşnic prezent cu şi în noi, cu trupul şi sângele, sufletul şi dumnezeirea ta. Binecuvântată să fie acea clipă în care tu ai hotărât să laşi omenirii cel mai preţios şi măreţ dar, pentru care ai murit şi pe care nu-l pot înţelege ori pătrunde nici minţile cele mai strălucite. Binecuvântată să fie veşnic Sfânta Euharistie, care dăruieşte oamenilor zi de zi tărie şi viată, har şi iubire curată.

Cântec: Sufletul meu te doreşte, Stăpâne....

T2 2 Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu,

pe tine te caut disdedimineaţă.

Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu,

3 Ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă.

Tutti: Sufletul meu te doreşte, Stăpâne....

Mia fost dat să te văd în sanctuarul tău,

să văd puterea şi măreţia ta.

4 Bunătatea ta preţuieşte mai mult decât viaţa,

de aceea buzele mele te laudă.

Tutti: Sufletul meu te doreşte, Stăpâne....

5 Te voi binecuvânta toată viaţa mea

şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău.

6 Ca şi cum maş sătura cu mâncăruri alese,

aşa se desfată buzele mele când gura mea te laudă.

Tutti: Sufletul meu te doreşte, Stăpâne....

7 Mă gândesc la tine în timpul nopţii,

ore în şir continuu săţi vorbesc;

8 Tu eşti ajutorul meu, la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.

9 Mă ataşez de tine cu tot sufletul

şi braţul tău mă ocroteşte.

Ascultând Cuvântul

T3: Cina pe care Isus a luat-o împreună cu prietenii săi în Betania, înainte de a intra în Ierusalim pentru pătimire, anticipă Cina cea de Taină pe care o luat-o în această seară împreună cu ucenicii săi. Mai înainte ca Isus să spele picioarele ucenicilor, Maria îi spală picioarele lui Isus cu lacrimile ei si cu un parfum scump. Şi toată casa s-a umplut de mirosul plăcut al parfumului.

P: Evanghelia după Sf. Ioan (12, 1-8)

“Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde se afla Lazăr, pe care Isus îl înviase din morţi. 2 Au pregătit acolo pentru el o cină; Marta servea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu el. 3 Atunci, Maria a luat un vas cu mireasmă de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi ia şters picioarele cu părul ei. Şi casa sa umplut cu parfumul miresmei. 4 Iuda Iscarioteanul, unul dintre discipolii lui - cel care avea săl trădeze - a spus: 5 „De ce nu sa vândut mireasma aceasta cu trei sute de dinari şi să se dea săracilor?” 6 Dar a spus aceasta, nu pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era hoţ: întrucât ţinea el punga cu bani, fura din ce se punea în ea. 7 Atunci Isus a spus: „Laso! Pentru ziua înmormântării mele a păstrat aceasta. 8 Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, pe mine, însă, nu mă aveţi întotdeauna”. Cuvântul Domnului.

T3: Betania în limba ebraică înseamnă “casa mărturisirii”. Pentru Isus este “casa prieteniei” pentru că aici locuiesc trei dintre prietenii lui cei mai dragi.

Betania: o casă mică în care lui Isus îi plăcea să se odihnească atunci când era obosit; să-şi găsească liniştea în clipele cele mai grele, mai ales acum când ştie că se apropie suferinţa şi moartea.

Betania: o mică Biserică în care te simţi mereu primit şi înţeles de ceilalţi, în care se respiră parfumul suav la adevăratei prietenii.

Betania: imaginea întregii Biserici!

Este prezent Lazăr, înviat din morţi, imaginea fiecăruia dintre noi care am înviat prin Sfânta Spovadă la o viaţă nouă în Cristos.

Este prezentă Marta, imaginea Bisericii care slujeşte şi este activă, care se angajează şi lucrează pentru a se dărui celorlalţi cu iubire.

Este prezentă Maria, imaginea Bisericii care adoră şi iubeşte, care suferă şi se roagă în tăcere contemplând cuvintele şi prezenţa Mântuitorului.

Betania: imagine a Bisericii şi Templu al prieteniei, al prieteniei adevărate, care este un balsam tămăduitor, „mireasmă de nard curat, de mare preţ”, a cărei valoare o conferă taina acestei prietenii: Dumnezeu şi omul.

T4: Isus în seara Cinei de Taină a spălat picioarele prietenilor săi pentru a le da un exemplu. Cei doisprezece ucenici au învăţat arta de a sluji de la cel care s-a făcut slujitorul. Însă la Betania, cu câteva zile mai înainte, o femeie a spălat cu lacrimile ei picioarele lui Isus. Le-a uns cu balsamul iubirii, le-a şters cu părul capului ei şi le-a sărutat cu tandreţea devoţiunii.

Şi toată casa s-a umplut de mireasma minunată a acelui parfum nepreţuit.

În Cenacol contemplă Biserica în slujba aproapelui.

La Betania, contemplăm Biserica în slujba lui Dumnezeu.

Parfumul vărsat nu reprezintă o risipă şi nu este un gest zadarnic atâta vreme cât exprimă iubire profundă a Mariei pentru Mântuitorul ei. Acest balsam este simbolul legăturii profunde care se naşte între noi şi Cristos atunci când ne apropiem de el cu iubire. Nimic altceva nu poate fi mai preţios şi nimic din ceea ce facem pentru el nu este în zadar.

Asemenea Mariei din Betania, suntem şi noi chemaţi să descoperim comuniunea totală cu Cristos. El este acela care a transformat ospăţul funebru pregătit pentru înmormântarea lui Lazăr într-un ospăţ al bucurie pentru Lazăr înviat din morţi. El este cel care a transformat mirosul insuportabil al puterziciunii într-un parfum care a umplut casa de bucurie.

El este acela care în această seară ne dojeneşte şi pe noi, aşa cum l-a dojenit pe Iuda, ori de câte ori considerăm că este mai important să fim mereu activi refuzând să vărsăm măcar o parte din timpul nostru la picioarele lui, în rugăciune şi adoraţie.

T5: Mişcaţi de exemplul Mariei, ne aruncăm la picioarele tale, Doamne Cristoase, prezent aici în sfânta Taină. Către tine ridicăm cu ochii noştri şi te rugăm să purifici inima noastră pentru a te putea rămâne alături printr-o iubire adevărată.

Cântă suflete, pe Domnul tău cel sfânt! Cântă suflete, El viaţă dăruie!

T5: Cristoase, Cuvânt Dumnezeiesc,

Numele tău este parfum ceresc.

În această seară, Maria îţi oferă parfum preţios,

Iuda te trădează pentru treizeci de arginţi.

Ea te recunoaşte ca Dumnezeu,

El se separă de tine, Învăţătorul său.

Păcătoasa îţi spală cu lacrimi şi îţi sărută picioarele

Tu speli şi săruţi picioarele celui care te va vinde.

Şi noi am păcătuit asemenea ei

Şi te-am trădat asemenea lui Iuda.

Te rugăm iartă păcatele noastre şi vindecă slăbiciunea noastră.

Cântă suflete, pe Domnul tău cel sfânt! Cântă suflete, El viaţă dăruie!

Cântec…

II T6: Joia Sfântă, noaptea trădării: Cristos se oferă pe sine însuşi iar apostolii îl părăsesc îngroziţi de teamă. Şi noi care de multe ori îl urmăm pe Cristos, de la distanţă asemenea lui Petru, trebuie în această seară să confruntăm cu adevărul despre noi înşine. Petru este biruit de teamă dar Mântuitorul “îl priveşte înăuntru” cu iubire şi vindecă inima slăbită făcând să rodească lacrimi de căinţă.

P: Evanghelia după Sf. Luca (22, 54-62)

“54 După ce l-au prins, l-au luat şi l-au dus în casa marelui preot, iar Petru îl urma de departe. 55 Şi, aprinzând un foc în mijlocul curţii, s-au aşezat de jur împrejur. Petru s-a aşezat printre ei. 56 O servitoare, văzându-l aşezat lângă foc, l-a fixat cu privirea şi a spus: „Şi acesta era cu el!” 57