O zi de reculegere și reflexie despre iertare

Sâmbătă, 12 martie, în colaborare cu oratoriul ”Leonardo Murialdo”, din Popești-Leordeni, Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului a propus tinerilor din zona București o zi de reculegere.

Tematica întâlnirii a fost despre iertare, iar reflexia zilei a fost moderată de preotul greco-catolic Paul Popa, responsabil pentru activitățile de tineret din Eparhia de Oradea.

În contextul Sinodului, membrii Echipei diecezane, i-au implicat pe tinerii diferitelor grupuri de spiritualitate din București la moderarea programului. S-a dorit o colaborare în spirit sinodal, iar acest fapt s-a reușit cu brio. Astfel, tinerii din comunitatea Magnificat au prezentat o mărturie pe baza tematicii zilei. Cercetașii au destins atmosfera cu câteva jocuri după masa de prânz. Calea Crucii a fost moderată de către tinerii din Acțiunea catolică, însoțiți de pr. Marius Bănuță, vicar la parohia ”Sfânta Cruce”. Nu în ultimul rând, ritualul penitenței a fost moderat de către tinerii focolarini; astfel i-au pregătit pe cei prezenți pentru Sacramentul spovezii administrat de preoții care au însoțit grupurile din parohii. Și persoanele consacrate prezente, au avut rolul lor: s-au implicat logistic pentru servirea prânzului și diferite momente spirituale din program.

Tinerii oaspeți, de asemenea, au fost implicați prin activitățile de la grupurile mici, prezentarea concluziilor, citirea lecturilor și animarea rugăciunii credincioșilor de la Sfânta Liturghie. Nu au lipsit de la eveniment nici tinerii din trupa Verita care au animat cântarea în câteva momente din program, respectiv Sfânta Liturghie.

Pr. Marius Martin, coordonatorul oratoriului, a motivat comunitatea proprie pentru a pregăti și servi prânzul tuturor celor prezenți. Masa a fost dăruită cu generozitate de către acești binefăcători.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Marian Blaj, printre anunțurile finale, a realizat și tragerea la sorți pentru a stabili ordinea parohiilor în vederea evenimentului ”Veghea nocturnă” care va avea loc în catedrala ”Sfântul Iosif”, în noaptea 26-27 martie. Ordinea parohiilor și intervalul orar aferent este:

19:45-19:55 – Echipa diecezană;

20:00-20:50 – Parohia ”Sfânta Tereza”;

20:55-21:45 – Parohia ”Preasfânta Inimă a lui Isus” (biserica franceză);

21:50-22:40 – Parohia ”Fericitul Ieremia, Valahul” (Chitila);

22:45-23.35 – Parohia ”Adormirea Maicii Domnului”;

23:40-00:30 – Parohia ”Sfânta Fecioară Maria, Regină” (Cioplea);

00:35-1:25 – Parohia ”Sfânta Cruce”;

1:30-2:20 – Parohia ”Sfinții Petru și Paul”;

2:25-4:15* – Parohia ”Sfânta Elena”  (* se schimbă ora 3 AM » 4 AM);

4:20-5:10 – Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu” (Popești-Leordeni);

5:15-6:05 – Parohia ”Sfântul Anton”;

6:10-7.00 – Parohia ”Catedrala Sfântul Iosif”.   

Această zi de reculegere s-a dovedit a fi un dar pe care cei prezenți și l-au oferit, într-o zi însorită, cu siguranță un semn al binecuvântării divine.

Următoarea experiență asemănătoare va avea loc în decanatul de Craiova, la parohia ”Nașterea Sfintei Fecioare Maria” – Slatina, sâmbătă, 2 aprilie, unde Centrul diecezan dorește să-i întâlnească pe tinerii din această zonă a arhidiecezei.

Pr. Marian Blaj

Această intrare a fost publicată în stiri . Pune legătura în semnele de carte.