Pelerinajul ministranților – o experiență vocațională constructivă

Pe parcursul zilelor 20 – 21 aprilie 2024, un grup de 23 de ministranți, însoțiți de 6 adulți (trei preoți și trei laici) au avut parte de o experiență de credință, cu prilejul Pelerinajului ministranților din Arhidieceza de București.

Punctul de pornire al pelerinajului l-a reprezentat Sfânta Liturghie din Catedrala ”Sfântul Iosif”, sâmbătă, la ora 8:00, prezidată de PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, concelebranți fiind preoții Marian Blaj, Iosif Amitricioaie OFMConv. și Daniel Benchea. De asemenea, la celebrarea liturgică au participat și părinții sau alte rude ale copiilor. Cu toții s-au rugat pentru viitorii pelerini și au invocat binecuvântarea specifică unui pelerinaj. La predică, PS Cornel, pornind de la Mesajul Papei Francisc cu prilejul primei Zile Mondiale a Copiilor (Roma, 25-26 mai 2024) a scos în evidență trei idei prin care a dorit să îi încurajeze pe micii pelerini: în ochii lui Dumnezeu ei sunt prețioși, faptul că sunt iubiți de părinți lor și importanța rugăciunii în viața lor.

După etapa de la Catedrală, grupul de pelerini a plecat spre primul obiectiv: Onești. În acest oraș, la Conventul ”Fericitul Ieremia, Valahul” au fost întâmpinați de pr. Paul Coman, viceguardian, care le-a prezentat oaspeților Sanctuarul în care se află osemintele Fericitului, și care le-a vorbit despre activitățile comunității călugărilor capucini, inclusiv despre programul de studii ale elevilor liceului teologic cu același nume, pe care ei îl coordonează. După o pauză de dulce și energie, micii pelerini, însoțiți de cei trei preoți menționați, dar și de către trei adulți (dl. Cristian Petruț – parohia ”Sfânta Elena”, Mihaela Gostin și Elena Sascău – parohia Cioplea) au plecat mai departe spre Iași, următorul obiectiv.  

La Institutul Teologic Romano – Catolic ”Sfântul Iosif” din Iași, s-a realizat ultima etapă a zilei; a fost și locul unde pelerinii au primit cazarea peste noapte. După ce au servit cina, ministranții, au avut parte de o nouă prezentare oferită de pr. diacon Mihai Ispas (Popești-Leordeni), care le-a vorbit despre programul seminariștilor diecezani, și care le-a prezentat mai multe locuri semnificative din Seminar: capela principală, biblioteca, sala de lectură, sălile de clasă etc. 

Duminică, a doua zi, după micul dejun, grupul de pelerini a început ziua cu Sfânta Liturghie, în Catedrala ”Sfânta Fecioară Maria, Regină”. În sărbătoarea lui Isus, Bunul Păstor, toți cei prezenți la liturghia copiilor (9:15), s-au rugat pentru vocații la sfânta preoție, alături de Păstorii din parohia gazdă ”Adormirea Maicii Domnului” – părinții Daniel Iacobuț (paroh), Ciprian Fechetă și Valeriu Bălan (vicari), care i-au întâmpinat pe pelerini foarte primitori. După Sfânta Liturghie, dl. Emil Bejan i-a ghidat pe oaspeți prin locurile simbol ale Diecezei de Iași: ”Catedrala Adormirea Maicii Domnului”, muzeul de sub Catedrală și Memorialul muzeal ”Anton Durcovici”.

Au urmat alte două etape semnificative la întoarcere spre București. După ce grupul a servit prânzul în ”Gaudium et Spes” (Traian – Neamț), următoarea oprire a fost la Roman – ”Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan”. Părintele Bogdan Emilian Balașcă le-a prezentat oaspeților diverse informații din viața comunității franciscane,  dar și locurile semnificative ale locației: capela Institutului, câteva săli de clasă ale Liceului Teologic, sala de mese a seminariștilor, sala și terenul de sport etc.

Ultima oprire a programului de vizitare s-a realizat la Bacău, la Seminarul Liceal ”Sfântul Iosif”. Aici sem. Luca Iacob și preoții Richardo Baciu și Richard Gundel, i-au întâmpinat pe oaspeți, prezentându-le clădirea seminarului, dar și din tainele vieții de seminarist liceal sau din experiența lor ca preoți. După o pauză de dulce oferită de gazde, pelerinii bucureșteni s-au îndreptat spre București, unde familiile îi așteptau cu nerăbdare pentru a afla cum s-a derulat experiența micilor slujitori ai altarului.

Reamintim că această inițiativă a fost rodul colaborării între Oficiile diecezane Pastorația Tineretului și Cler. Ministranții care au participat la inițiativă provin din parohiile: Cioplea, Bărăția, Catedrala ”Sf.Iosif”, ”Sfântul Anton de Padova”, ”Sfânta Tereza”, ”Sfânta Elena” și Popești-Leordeni.

Iată și câteva impresii din partea câtorva ministranți:

„Mi-a plăcut când am fost la seminarii. Mi-a plăcut cum unii copii pot să-l iubească atât de mult pe Dumnezeu și să facă facultate și alte chestii. Mâncarea a fost bună, iar paturile din camere foarte confortabile.” (David, Cioplea)

„În acest pelerinaj mi-a plăcut că a fost o experiență foarte frumoasă și că am văzut lucruri pe care s-ar putea să nu le mai văd niciodată. Nu mi-a plăcut că au fost cam multe seminarii și că am stat destul de mult pe drum.” (Francisc, Cioplea)

„Mi-a plăcut foarte mult la seminarul de la Bacău, unde am primit dulciuri și ne-am jucat pe terenul de fotbal.” (Luca, Bărăția)

„Dintre cele patru seminarii vizitate, mi-au plăcut două, cel de la Roman pentru că am avut sală de sport și cel de la Bacău, pentru că am văzut (recunoscut) preoții care au absolvit acolo.” (Francisc, Popești-Leordeni)

„Cel mai mult mi-a plăcut, sincer, cum m-am simțit în pelerinaj, pe autocar ne distram, cântam, vorbeam. Nu mi-a plăcut distanțele mai lungi dintre locații.” (Filip, ”Sf. Elena”)

„La acest pelerinaj mi-a plăcut că am vizitat catacombele, seminariile în care se pregătesc viitorii preoți și că am legat noi prietenii.” (Eduard, ”Sf. Tereza”)

„Mi-a plăcut în acest pelerinaj că am fost mai mulți ministranți, iar eu m-am simți ca între frați. Am avut și timp de socializare. Un alt lucru care mi-a plăcut a fost la seminarul din Roman, unde am găsit poză cu absolvenții mai vechi, acolo am găsit o poză cu tatăl meu, fost seminarist, a fost plăcut să văd cum arăta când era mai tânăr.” (David, ”Sf. Anton”)

CDPT

Mai multe fotografii de la eveniment, puteți observa aici .