Tinerii vorbesc despre iertare

Sâmbăta trecută, tinerii care au participat la Ziua de Reculegere din Popești-Leordeni, propusă de Centrul Diecezan ca pregătire pentru sărbătoarea Paștelui, au fost provocați, plecând de la tema zilei, de către moderatorul reflexiei principale, pr. Paul Popa, la o întrebare: „Ce este iertarea pentru voi?”. Tineri, surori, preoți, au încercat să răspundă. Iată ce a reieșit din răspunsurile lor.

Unii au văzut iertarea ca o atitudine: iubire, împăcare, empatie, acceptare, îndurare, înțelegere, acceptare, umilință, bunătate, bucurie, încredere, blândețe;

Alții au văzut iertarea în legătură cu sufletul: „Eliberare sufletească, libertate, pace, împăcare, liniște sufletească, îmbrățișare sufletească”.

Unii au simțit iertarea în legătură cu Dumnezeu. Astfel pentru ei, iertarea era: „Chipul lui Cristos suferind în celălalt, îmbrățișarea lui Isus, asemănare cu Dumnezeu care este bunătate infinită, imitatio Christi, părtășie la iertarea lui Dumnezeu, sinceritate cu Dumnezeu și cu sine, puterea de a-l înțelege pe Dumnezeu”.

Raportându-se la aproapele, alți tineri au văzut iertarea ca: „Acceptare de sine și de aproape, iubirea față de aproapele, atenție și uitare a greșelilor celuilalt, a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuți, ca o dezlegare a aproapelui de orice faptă rea cu bună știință, împăcare cu cel de lângă mine”.

Și raportarea la persoana proprie a primit câteva răspunsuri. Astfel iertarea însemnă:  „Grijă față de inima proprie pentru nu a deveni împietrită, împăcare cu sine, să pot reîncepe, renunțarea la orgoliu, a lăsa de la mine și de a fi o persoană mai bună, a nu mai face și a-ți părea rău, acceptarea mizeriei personale și uitarea ei voită”.

Unii participanți au văzut iertarea ca: „O nouă șansă, o noțiune complexă, nou început, posibilitatea de a reîncepe viața, noutate, îmbrățișare sinceră, o decizie, ceva ce trebuie exersat”.

Au existat și răspunsuri mai complexe:

„Iertarea înseamnă să dăruiești din inima ta pentru binele aproapelui, astfel poate înțelege și va repara greșeala sa”.

„Iertarea este un izvor nesecat de iubire pe care îl primim și pe care trebuie să-l dăm mai departe.”

„Iertarea este deschiderea inimii și revărsarea din abundență a iubirii.”

„Iertarea este iubirea lui Dumnezeu care îmi înmoaie inima să îl pot primi pe celălalt așa cum este.”

„Iertarea este atunci când crezi în semenii tăi.”

„Iertarea este iubirea celui care îmi vrea mereu binele.”

„Iertarea înseamnă să uiți de ce l-ai iertat: Dar de ce te-am iertat, că nu mai țin minte?”

Fiecare a văzut și simțit noțiunea iertării în modul propriu. Aceasta deoarece iertarea are atâtea forme, proporțional cu câte inimi doresc să o trăiască în acțiune.

CDPT