Lăudat să fie Isus Cristos!
Vă salut cu drag, dragi tineri, pentru prima dată pe această nouă cale de a comunica prin pagina web a Centrului diecezan.
Mă bucur să o fac, mai ales cu prilejul acestui timp de har pe care l-am început de foarte curând – timpul Postului Mare. Aș dori să vă adresez câteva cuvinte, care sper să vă ajute să ridicați fruntea sus și să intrați cu mai mult elan în acest timp special.
Când ne gândim la „Postul Mare” primele reacții interioare nu sunt întodeauna foarte îmbucurătoare. Ne gândim că începe un timp care parcă ne întristează, aceasta deoarece auzim vorbindu-se, cel puțin la biserică, despre suferințele lui Isus, chiar dacă au fost îndurate pentru noi din iubire, trebuie să facem mai multe renunțări (de la mâncare sau de la anumite distracții), cântările de la liturghie parcă sunt mai triste, sau chiar pentru simplul fapt că în biserică nu se mai pun flori… Dar e normal să fie așa! Fiul lui Dumnezeu a renunțat la măreția sa, a asumat natura umană cu slăbiciunile ei, a suferit pentru noi, până la a-și da viața, iar noi nu putem uita asta! Imaginați-vă că a-ți face aceste lucruri pentru un prieten, ați fi de acord ca el să uite totul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Mi-a plăcut asemănarea Papei Francisc, din cateheza sa din miercurea cenușii, despre drumul lui Isus și al nostru: „…l-a costat tot sângele său și grație Lui noi suntem salvați din sclavia păcatului. Însă asta nu înseamnă că El a făcut tot și noi nu trebuie să facem nimic, că El a trecut prin cruce și noi „mergem în paradis cu trăsura”.
Tot în aceeași cateheză Papa Francisc îi îndeamnă pe ascultătorii săi să privească timpul Postului Mare cu speranță, să îl vadă ca pe un drum spre Isus Înviat, ca pe o pregătire pentru a învia cu Isus. Personal, cred că este o idee bună! Și spun aceasta deoarece dacă trecem prin acest timp de har fară a face ceea ce îi este specific, riscăm ca sărbătoarea Învierii să nu ne spună mai nimic, și să treacă nestingherită pe lângă noi. Dar am pierde astfel! Am pierde bucuria interioară că i-am oferi încă puțin din ceea ce îi datorăm lui Isus. Am pierde o șansă pentru sufletul nostru de a deveni mai bun, așa cum ne tot dorim. Am pierde, poate, zâmbetul lui Isus înviat, și nu este de lepădat, cel care ne poate aduce pacea interioară mult așteptată. Am pierde…
Așadar, hai să ne avântăm cu curaj spre sărbătoarea Învierii, știind că acolo ne așteaptă Isus. „Greutatea” Postului Mare este incomparabilă cu bucuria de a spune un sincer și credibil „Cristos a înviat!”
Pr. Marian Blaj,
Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului