Sâmbăta viitoare, în noaptea dintre 26 spre 27 martie, în catedrala ”Sfântul Iosif”, grupuri de tineri însoțiți de coordonatorii lor, din parohiile zonei București, vor anima o veghe de rugăciune. Inițiativa a apărut ca răspuns la propunerea Consiliului Pontifical pentru promovarea Noii Evanghelizări – ”24 de ore pentru Domnul”, acțiune ce a debutat în anul 2013.
În Scrisoarea Misericordia et Misera (2016) Papa Francisc declara: „Sacramentul Reconcilierii are nevoie să regăsească locul său central în viaţa creştină (…) o ocazie potrivită ar putea fi celebrarea iniţiativei ”24 de ore pentru Domnul” ce precede cea de-a patra Duminică din Postul Mare, care a fost foarte bine primită în dieceze şi care rămâne un puternic îndemn pastoral pentru a trăi cu intensitate Sacramentul Reconcilierii.”
Plecând de la această inițiativă, Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului, propune anual acest timp de rugăciune cu scopul de a facilita tinerilor, și nu numai, o ocazie nouă de a reflecta asupra convertirii și reconcilierii cu Dumnezeu. În contextul actual sunt propuse încă două teme, și anume: sinod și pacea în lume. Astfel, fiecare grup este invitat să organizeze programul de rugăciune în funcție de cele trei tematici amintite.
De asemenea, s-a realizat un program și o ordine a grupurilor parohiale care și-au anunțat prezența la acest eveniment spiritual:
19:45-19:55 – Echipa diecezană;
20:00-20:50 – Parohia ”Sfânta Tereza a Pruncului Isus”;
20:55-21:45 – Parohia ”Preasfânta Inimă a lui Isus” (biserica franceză);
21:50-22:40 – Parohia ”Fericitul Ieremia, Valahul” (Chitila);
22:45-23.35 – Parohia ”Adormirea Maicii Domnului” și Parohia Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția);
23:40-00:30 – Parohia ”Sfânta Fecioară Maria, Regină” (Cioplea);
00:35-1:25 – Parohia ”Sfânta Cruce”;
1:30-2:20 – Parohia ”Sfinții Petru și Paul”;
2:25-4:15* – Parohia ”Sfânta Elena”;
4:20-5:10 – Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu” (Popești-Leordeni);
5:15-6:05 – Parohia ”Sfântul Anton”;
6:10-7.00 – Parohia ”Catedrala Sfântul Iosif”.
*se schimbă ora: 3 AM » 4 AM
Pe parcursul Veghei există posibilitatea pentru spovadă. Preoții au fost deja invitați să asigure prezența la confesional.
La eveniment sunt invitate să participe și alte categorii de credincioși.
Pentru cei care, din diferite motive, nu pot participa fizic în Catedrală, postul de televiziune ANGELUS TV va asigura transmisiunea live.
CDPT