Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului invită tinerii și lucrătorii pastorali să se alăture inițiativei ”24 de ore pentru Domnul”, sugerată de Papa Francisc și promovată în întreaga lume de Consiliul pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Ediția din acest an a ajuns la numărul 8 și are ca scop încurajarea reflexiei asupra milostivirii divine, un dar de care creștinii se pot bucura, mai ales în timpul Postului Mare.
În Arhidieceza de București s-a creat o tradiție ca acest eveniment să fie marcat printr-o “veghe nocturnă” animată de grupurile de tineri din București. Întrucât circumstanțele pandemice nu permit deplasarea către catedrală în timpul nopții, propunem ca această veghe să se desfășoare printr-o oră de adorație, stabilită la nivel local (parohial) în zilele 12-14 martie a.c. Întrucât în anii trecuți evenimentul era organizat de către Centrul Diecezan, vom propune parohiilor un text unic pentru uniformitate și unitate; textul va fi trimis preoților parohi prin mail în cursul săptămânii viitoare. Inițiativa poate fi propusă și celorlalte categorii de credincioși, mai ales dacă într-o parohie nu există un grup propriu-zis de tineri.
După cum amintește Sfântul Părinte în Scrisoarea apostolică Misericordia et Misera „sacramentul Reconcilierii are nevoie să regăsească locul său central în viaţa creştină (…) o ocazie potrivită ar putea fi celebrarea iniţiativei “24 de ore pentru Domnul” ce precede cea de-a patra Duminică din Postul Mare, care a fost foarte bine primită în dieceze şi care rămâne un puternic îndemn pastoral pentru a trăi cu intensitate Sacramentul Reconcilierii” (nr. 11), recomandăm, dacă este posibil, ca în timpul desfășurării acestei inițiative un preot să fie prezent pentru sacramentul reconcilierii.
Vă dorim un timp de Post Mare binecuvântat!
CDPT